ALEXANDRU RANDA

 

 

Născut la 22 noiembrie 1906 în Castel, Ocna-Bucovinei. Începând cu 1927 studiază simultan la Cernăuți Dreptul și Filosofia. Doctor în Drept de la Cernăuți (1932), doctor în Filosofie (1937) și doctorand în Istoria Artelor (Cernăuți). Colaborator al publicațiilor Însemnări sociologice, Buna Vestire, Porunca Vremii, Frontul Național Român, Czernowitzer Deutsche Tagesport ș.a.

În august 1940, Alexandru Randa este trimis la Berlin de ministrul de externe Mihail Manoilescu, pentru a sonda intențiile germanilor referitoare la cedarea către Ungaria de către România a unei părți din Ardeal.

Șef al Presei Legionare pe timpul statului național-legionar.

În noiembrie 1940 face parte din însoțitorii lui Antonescu la Roma, unde generalul îl vizitează pe Mussolini.

Participant la reînvierea revistei culturale Axa, pe timpul prizonieratului de la Rostock, 1941-1942.

În 1943, la cererea lui Horia Sima, este transferat din lagărul Buchenwald la Sachsenhausen-Oranienburg, unde întreține lungi discuții pe teme de protoistorie românească cu comandantul Mișcării Legionare.

Îi însoțește pe Horia Sima și Traian Borobaru la Himmler, după eliberarea din lagăr, în august 1944, pentru a organiza rezistența contra bolșevicilor în România.

După război devine președinte al Institutului pentru Istorie Universală la Centrul Internațional de Cercetare Fundamentală în Știință, Salzburg (1961-1970), profesor la Facultatea de Teologie a Universității din Salzburg (1963), conducător științific al Centrului Internațional de Cercetare Fundamentală în Știință, Salzburg (1963-1970), Doctor Honoris Causa al Universității din Madrid și membru al Real Academia de la Historia (1970).

Specialist în istoria universală și în problemele Europei de Sud-Est; a contribuit la Istoria relațiilor Imperiului habsburgic și ale Casei de Austria cu lumea latino-americană; coordonator al unei ISTORII UNIVERSALE în mai multe ediții, în cadrul căreia elementele de istorie a României sunt prezentate pe larg.

S-a stins din viață la Salzburg, în 1975.

 

OPERA (selecții):

 

Statul fascist, 1933

 

Fascismul englez, 1935

 

Revoluția național-socialistă, Tipografia "Tiparul", București, 1937

 

Europa Eroică, 1939

 

Dämonie der Zerstörung, Zürich, 1948

 

Orient und Okzident, Zürich, 1948

 

Der Balkan. Ein Schlüsselraum der Weltgeschichte, Salzburg-Graz, 1949

 

Der Balkan von Diocletian bis Tito, Zürich, 1950

 

Handbuch der Weltgeschichte, Olten și Freiburg/Br., 1954 (patru ediții până în 1968)

 

Das Weltreich. Wagnis und Auftrag Europas im 16. und 17. Jahrhundert, Olten și Freiburg/Br., 1962

 

Pro Republica Christiana. Die Walachei im „langen” Türkenkrieg der katolischen Universalmächte (1593-1606), München, 1964

 

Österreich in Übersee, Viena-München, 1966

 

Mensch und Weltgeschichte, Salzburg-Graz, 1969

 

Das rumänische Volk und seine Einigung, Tipografia "Lupos-Druck, Lutai & Sohn", München, 1970

 

Der König der Berge (pentru comemorarea unui secol de la moartea lui Avram Iancu), Freiburg/Br., 1972

 

Lebende Kreuze, Colecția "Europa", Ion Mării, München, 1979 (cu o introducere de Prof. Univ. Dr. Günter Kahle), 261 pag

 

Alexandru Randa, primul din dreapta, pe timpul șederii în lagărul de la Sachsenhausen-Oranienburg, Germania, 1943-1944, sosit din lagărul de la Buchenwald la cererea lui Horia Sima

 

La plimbare prin lagărul Sachsenhausen-Oranienburg